„Motivele toamnei – vița-de-vie“, la Muzeul de Artă Populară Constanța

Muzeul de Artă Populară Constanța, fidel misiunii sale de a promova obiceiurile și tradițiile autentice din satul tradițional, dedică luna octombrie motivului viței-de-vie, simbol al toamnei îmbelșugate, care se regăsește în ornamentica și iconografia diferitelor popoare, inclusiv în creațiile meșterilor populari români.

Conform specialiștilor muzeului constănțean, vița-de-vie, ca motiv fitomorf, cunoaște o largă răspândire în arta populară românească întâlnindu-se pe o mulțime de obiecte de uz gospodăresc, decorativ sau de ceremonial.

La români, vița-de-vie are o lungă tradiție, asociată cu creștinismul, așa cum stau dovadă icoanele țărănești pe sticlă din Transilvania cu tematica „Iisus vița-de-vie“, în Mântuitorul stoarce într-un potir, un ciorchine de strugure din butucul care a crescut din coasta Sa împunsă de sutaș, simbol al Sfintei Împărtășanii.

„În calendarul popular, viței-de-vie îi sunt consacrate câteva sărbători: Sfântul Trif (1 februarie, când se taie butucii de vie), Armindenul (1 mai, când se destupă butoaiele cu pelinul de mai), Sânzienele (24 iunie, când se iese cu mâncare și băutură pe dealurile cu vii), Cârstovul Viilor (14 septembrie, când începe culesul viilor). La aceste sărbători, predomină riturile de ocrotire și de stimulare a creșterii și rodirii, prin efectuarea de către preot a unor sfeștanii, direct la vie“, se arată pe site-ul Muzeului de Artă Populară Constanța.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *