„Meșteșuguri tradiționale. Olăritul“, în weekend, la Muzeul de Artă Populară Constanța

După o pauză de un an, care a fost impusă de contextul pandemic, meșteșugurile tradiționale sunt din nou promovate la Muzeul de Artă Populară Constanța.

Dacă luna iunie a avut în prim-plan ia de Breaza (județul Prahova), creată după modelele autentice ale zonei de proveniență, în luna iulie în centrul atenției se află un meșteșug milenar, perpetuat în contemporaneitate, respectând tehnicile vechi moștenite de la străbuni, olăritul.

Manifestarea „Meșteșuguri tradiționale. Olăritul“ se va desfășura în aer liber, pe platoul din fața Muzeului de Artă Populară, timp de trei zile, de vineri, 16 iulie până duminică, 18 iulie.

Publicul pasionat de tradiții se va întâlni cu olari din vestite centre de ceramică în care se mai practică acest meșteșug: Horezu (județul Vâlcea) și Tansa (județul Iași).

Vizitatorii de toate vârstele vor vedea cu ochii lor cum bulgărele de humă prinde contur pe roata olarului, dar vor putea admira și produsele finite, bine arse în cuptor, pentru trăinicie, smălțuite și decorate cu motive specifice centrelor de ceramică din care provin.

„Meșterii vin la Constanța cu roata olarului, pentru a face demonstrații de lucru, dar și cu obiecte tradiționale decorative sau de uz gospodăresc din lut, de diferite forme, ornamentate în concordanță cu specificul centrelor de ceramică pe care le reprezintă.

Prin această manifestare, Muzeul de Artă Populară Constanța și-a propus să ofere o privire de ansamblu asupra evoluției și continuității meșteșugului olăritului în timp, în formele sale autentice“, precizează reprezentanții gazdelor.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *