„Menajeria de sticlă“, în turneu, la Baia Mare și la Oradea

Patru actori ai Teatrului de Stat Constanța, Nina Udrescu, Marian Adochiței, Lana Moscaliuc și Andrei Cantaragiu, joacă, în această săptămână pe scenele din Baia Marea și Oradea, în spectacolul „Menajeria de sticlă“, după Tennessee Williams, în regia Dianei Mititelu și cu o scenografie de Titus Ivan. 

Prima scenă pe care vor juca este cea a Teatrului Municipal Baia Mare, pe care își vor face aparția joi, 6 iunie, de la ora 21.30, în cadrul celei de-a XXVI-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru „Atelier“.

După „Atelier“, actorii de la Marea Neagră vor duce „Menajeria de sticlă“ la Festivalul Internațional de Teatru Oradea, ediția a XXV-a. Aici, spectacolul va fi jucat duminică, 9 iunie, de la ora 17.00, la Teatrul Arcadia din Oradea.

În timp ce cei patru actori reprezintă Constanța la două festivaluri, pe scena de acasă se va juca un singur spectacol, duminică, 9 iunie, de la ora 19.00: „Să ne răzbunăm, iubito!“, de Georges Feydeau, în regia Feliciei Dalu.

Săptămâna viitoare, pe 14 și 15 iunie, pe scena tomitană va urca, din nou, Billy Șchiopul.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *