La Muzeul de Artă Populară Constanța vă mai puteți întâlni, și azi, cu olari din Horezu, Marginea și Corund

Pe teritoriul actual al țării noastre, ceramica are o istorie milenară. Inclusiv pe locul anticului Tomis, Constanța de azi, s-au descoperit cuptoare de ars ceramica și fragmente de vase care vorbesc despre fascinanta legătură a omului cu lutul, apa, focul și… arta. Cei care doresc să vadă cum s-a perpetuat acest meșteșug în zilele noastre mai sunt așteptați și astăzi, la Muzeul de Artă Populară Constanța, unde se desfășoară manifestarea „Olăritul, tradiție și contemporaneitate“.

Trei familii de olari din vestite centre de ceramică din țară, Horezu (Vâlcea), Marginea (Suceava) și Corund (Harghita) au adus la Constanța pământul meleagurilor natale, modelat în forme de o mare frumusețe (farfurii, castroane, căni, urcioare, oale de sarmale), decorate cu motive specifice.

Din Horezu a venit la Constanța celebra familie de olari Gheorghe și Maria Iorga, pentru care ceramica reprezintă moștenirea cea mai de preț, transmisă din generație în generație. Faimoasa ceramică de Horezu, ornamentată cu cornul și cu gaița, face parte din Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO din 2012.

Tocmai din Marginea a venit cu roata olarului, pe care face demonstrații pentru oricine este interesat să vadă metamorfoza lutului, meșterul Dumitru Pascaniuc, alături de soția sa Mărioara Angelica.

Din Corund (Harghita) a venit la Constanța meșterul Iosef Molnoș cu soția sa, Iuliana, cea care așează pe vasele lucrate de soțul său, ornamente specifice acestui cunoscut centru de ceramică, precum pasărea și laleaua.

Evenimentul „Olăritul, tradiție și contemporaneitate“ se desfășoară la Muzeul de Artă Populară Constanța, în perioada 20-22 iulie,  fiind inclusă în seria de manifestări „Meșteșuguri tradiționale. Utilitar și decorativ“.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *