Joia Mare, ziua în care se încondeiază și se vopsesc ouăle de Paște

În satul traditional, Joia Mare avea o semnificație aparte, aceasta fiind ziua în care se „înroșeau“ și/ sau se încondeiau ouăle de Paște, tradiție păstrată și perpetuată, în mare măsură, până în prezent.

Culoarea predestinată ouălor de Paște este roșul, care simbolizează sângele Mântuitorului. Tradiția spune că Maica Domnului și femeile mironosițe, care s-au dus cu ea la crucea lui Iisus Hristos, aveau cu ele un coș cu ouă, pe care l-au pus la picioarele crucii. În timp ce îl plângeau pe Cel Răstignit, sângele care s-a scurs din rănile Lui a înroșit ouăle din coș, iar de atunci, în amintirea jerfei Sale, ouăle se vopsesc în această culoare.

„Bucuria copiilor“ și „dragostea fetelor“

Însă moda vopsirii ouălor în culori diferite, altele decât nuanțele de roșu, nu este recentă, de vreme ce în Bucovina există ouă albastre numite „dragostea fetelor“, la fel cum se numesc și cele vopsite în roșu deschis. În schimb, ouăle vopsite în roșu închis se numeau „merișoare“ sau „bucuria copiilor“.

De altfel, în mod tradițional, pe cale naturală, erau obținute doar cinci culori, cu nuanțe diferite: galben, verde, roșu, albastru și negru. Ele se obțineau din fierturi din plante (flori, rădăcină) și/sau scoarță de copac, culese din timp și păstrate în acest scop.

Spre deosebire de ouăle monocrome, vopsite pentru a se consuma de Paște, în familie sau împreună cu nașii, finii și cei apropiați, ouăle încondeiate aveau funcție decorativă fiind așezate pe masa îmbleșugată, pentru a aduce sănătate și bunăstare și a proteja casa de forțele malefice.

„Ouă muncite“ sau „ouă necăjite“

„Ouăle încondeiate, închistrite sau împistrite, nu se fierbeau și nici nu se consumau (unele era golite de conținut înainte de a fi încondeiate). Pentru că încondeierea presupune pe lângă îndemânare un efort considerabil, aceste ouă se mai numesc și «ouă muncite» sau «ouă necăjite»“, au precizat reprezentanții Muzeului de Artă Populară Constanța, pe pagina de Facebook a instituției.

„Ouăle încondeiate, închistrite sau împistrite, nu se fierbeau și nici nu se consumau (unele era golite de conținut înainte de a fi încondeiate. Pentru că încondeierea presupune pe lângă îndemânare un efort considerabil, aceste ouă se mai numesc și «ouă muncite» sau «ouă necăjite»“, au precizat reprezentanții Muzeului de Artă Populară Constanța, pe pagina de Facebook a instituției.

Deși în prezent arta această este asociată cu Bucovina, tradiția încondeierii ouălor a fost răspândită aproape pe tot cuprinsul țării fiind încă practicată în Țara Vrancei, Ținutul Branului, sudul Olteniei și Munteniei.

Etapele încondeierii

„La încondeiere se folosește ceara curată de albine, fierbinte în care odinioară se punea și un vârf de cuțit de cărbune bine pisat. Aceasta se aplică pe ou cu ajutorul unui instrument tradițional numit chișiță. La început se trasează conturul ornamentelor, iar încondeierea constă în aplicarea cerii cu chișița, apoi prin scufundarea în culoare, operațiunea fiind repetată în funcție de complexitatea cromatică a decorului. Întotdeauna se începe cu culoarea cea mai deschisă. La final, ceara întărită se șterge cu o cârpă caldă, scoțându-se în acest fel la vedere frumusețea decorului policrom“, au mai spus reprezentanții muzeului constănțean. De altfel, etapele încondeirii ouălor cu chișița sunt prezentate în cadrul expoziției permanente a Muzeului de Artă Populară Constanța.

Cârpa cu care se ștergea ceara de pe ouă nu era aruncată, ci era păstrată pentru a fi așezată în coșul cu pască cu care se mergea la biserică, de Paște.

Printre ornamentele des întâlnite pe ouăle încondeiate de se află Crucea Paștelui, spicul de grâu, albina, calea rătăcită și o mulțime de alte motive religioase, florale, fitomorfe și geometrice.

Tradiții și obiceiuri

De ouăle de Paște se leagă o mulțime de obiceiuri. În apa cu care se spălau cei ai casei pe față în ziua de Paște trebuia să se pună un ou roșu și un bănuț de argint, pentru ca cei care o folosesc să fie rumeni în obraji și sănătoși precum oul și curați precum argintul.

Există credința ca cei care ciocnesc ouă vopsite de Paște se vor întâlni și pe lumea cealaltă. Poate de aceea, în Transilvania, capul familiei împărțea primul ou ciocnit cu întreaga familie simbolizând unitatea.

„Dreptul de a ciocni primul îi revine bărbatului și celui mai bătrân, pe când femeia și cel mai tânăr trebuie să țină oul, pentru a fi ciocnit. Oul ciocnit trebuie să fie dat celui care l-a spart“, au mai spus specialiștii Muzeului de Artă Populară Constanța.

Sursă foto: Muzeul de Artă Populară Constanța