Invitație la un „concert de gală“, oferit de „Ex Ponto Epic Orchestra“

În anul în care Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România (USR) sărbătorește un sfert de veac, a văzut lumina tiparului la editura „Ex Ponto“, o valoroasă și amplă antologie ce adună între coperțile sale fragmente de proză scurtă și roman, semnate de 19 scriitori, „Ex Ponto Epic Orchestra“.

Inițiatorii acestui demers editorial lăudabil sunt prozatorul și publicistul Ovidiu Dunăreanu, redactor-șef al revistei „Ex Ponto” și medicul Dumitru Octavian Unc, membri ai filialei Dobrogea a USR, care s-au ocupat și de selecția textelor coordonând, în același timp, volumul.

Antologia «Ex Ponto Epic Orchestra» vine să continue alte două antologii de presă contemporană reprezentative pentru spațiul literar pontic: «Vânzătorul de enigme» (Constanța, Editura Europolis și Revista Tomis, 1993) și «Concert la patru mâini» (Constanța, Editura Ex Ponto, 2005). Ea nu se dorește a fi decât un dar sugestiv și generos, oferit iubitorilor de literatură din partea editorilor amintiți, anul acesta, când filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România împlinește un sfert de secol de existență (1995-2020) și de activitate binevenită și distinctă, aici, în Ținutul Mării“, scrie redactorul-șef al revistei „Ex Ponto“ în „Argument“.

O revistă la majorat, o antologie și 19 universuri

„Coautorii“, 19 la număr, au în comun nu doar apartenența la filiala dobrogeană a USR, ci și faptul că toți au publicat în revista „Ex Ponto. Text/ Imagine: Metatext”, revistă în care sunt semnează frecvent membrii ai filialei dintre Dunăre și Mare. O publicație care a ajuns la vârsta majoratului fiind, în acest timp, după cum spune Gabriel Rusu, „o agoră în care au dialogat ipostaze de cultură  română din cele patru puncte cardinale și chiar ale mapamondului“.

Cei 19 prozatori sunt:  Adrian Bușilă, Ștefan Caraman, Tudor Cicu, Constantin Cioroiu, Constantin Costache, Gheorghe Dobre, Ovidiu Dunăreanu, Apostol Gurău, Liviu Lungu, Mircea Lungu, Ernesto Mihăilescu, Angelo Mitchievici, Const. Miu, Ioan Neșu, Constantin Novac, Dan Perșa, Paul Sârbu, Ioan Florin Stanciu și Florin Șlapac.

Fiecare este prezent în paginile antologiei narative cu mai multe fragmente de proză (cel puțin unul, maxim cinci), cele mai mult fragmente din romane publicate, altele aflate în curs de publicare.

Numitorul comun? Gruparea de breaslă

Orice antologie țintește reprezentativul, fie în direcția valorică, fie în direcția tematică, fie în direcția unei grupări de breaslă ori cu liant estetic.  «Ex Ponto Epic Orchestra» alătură, în cele 339 de pagini ale sale, texte diferite ca valoare literară, răsfirate în teme diverse, nerevendicându-se de la același crez artistic. Care este numitorul comun atunci? Gruparea de breaslă. Prozele scurte și fragmentele de roman sunt semnate de membri ai Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România“, mai scrie prefațatorul lucrării, Gabriel Rusu.

Invitându-i pe cititori la un „concert de gală“, după ce mai întâi schițează un portret literar fiecărui autor, Gabriel Rusu surprinde în câteva fraze farmecul prozei din „Ex Ponto Epic Orchestra“, care se nutrește din specificul spațiului magic dintre ape: „Despre Dunărea la Ostrov, pe când își începe ritualul de seducătoare-sedusă cu Dobrogea, citește-l pe Ovidiu Dunăreanu: o mitologie sudică, solară, populată de eroi, semizei și chiar zei care nu se dezic de lutul adânc frământat al omenescului. Despre Deltă, unde Dunărea se predă darnică și oarecum obosită nunții finale, citește-i pe Paul Sârbu (mitologie nordică, nocturnă), Adrian Bușilă (viziune preponderent socială), Ștefan Caraman (misteriosul diurn). Despre biotopul osmotic al limanului, citește-l pe Ioan Florin Stanciu. Despre despărțirea de țărm și plutirea avan pe marea stăpânită de eros și thanatos, citește-l pe Constantin Novac. Despre orașul-port colorat uman până la grotesc, citește-i pe Dan Perșa și Florin Șlapac. Despre Dobrogea dintr-un illo tempore care-i dă vecinătate cu perenitatea, citește-l pe Liviu Lungu“.

Imaginile de coperțile I și IV (compoziții cu instrumente muzicale) sunt realizate de Gheorghe Constantin.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *