„Între camere“, la Muzeul de Artă Constanța
Muzeul de Artă Constanța invită publicul să viziteze o nouă expoziție, în generosul spațiu de la parter, dedicat manifestărilor de anvergură, cu caracter temporar: „Între camere“. Aceasta reunește lucrări semnate de artistele Anca Mureșan, Virginia Toma și Regina Ionescu fiind curatoriată de criticul de artă Erwin Kessler.
Expoziția „Între camere“ se va deschide pe 2 aprilie și va putea fi vizitată până pe 5 mai.
Iată ce spune Erwin Kessler despre acest trio artistic:
„«Între camere» este o expoziție despre locuiri (artistice) divergente, dar concomitente în timp și spațiu. Trei artiste care se cunosc, care au mai expus laolaltă, dar care nu colaborează efectiv, programatic. Deși nu au o platformă estetică comună, ele expun împreună tocmai pentru a delimita teritoriile distincte ale unor experiențe contrastante.
Camerele de muzeu funcționează ca niște sertare, din care pot fi extrase de către vizitator, succesiv, construcții formale și emoționale care redau diversitatea, creativitatea și incongruența de fapt a timpurilor noastre.
Lucrul este vizibil mai ales în camera pe care o împart, ostentativ, cele trei artiste, și care nu este o cameră comună, ci o cameră a comunicării simultane a unor limbaje autonome.
Anca Mureșan, motorul acestei expoziții, glisează frecvent între pictură, sculptură și artă murală, fiind în mod deosebit atrasă de (de)teritorializarea operei de artă, de punerea în discuție a specificului tehnicilor și tipologiilor artistice, ea „pictînd” în mod curent cu bronzuri, aluminiu, ceramică și diverse obiecte, integrate/detașate din cîmpul pictural extins cu mult în afara limitelor tabloului, care devine un reper extrem de flexibil, fluid.
Virginia Toma, dimpotrivă, concentrează riguros geometric toate firele și traseele cercetărilor sale în interiorul strict al tabloului delimitat de șasiul inflexibil. În spațiul perfect delimitat al acestuia se desfac sau se adună și proliferează parcă la infinit forme și linii derivate dintr-o mecanică/matematică asumată perfecționist, minuțios și fără compromisuri afective sau tehnice, ca o matrice care reverberează fără oprire un labirint vizual reflectat în ochiul care privește.
Regina Ionescu, la egală distanță de proliferarea geometrică cu aspirații raționaliste, dar și de expansiunea informală vitalistă, introduce un dubiu mereu reînnoit, prin lucrările sale audio, intens senzoriale, susurate, șoptite, pipăite, lucrări extrem de vizuale prin plasticitatea și afectivitatea debordantă a vocii aparent inocente dar intens conștiente de valențele formale proprii, cu care pictează imagini sonore, la fel de prezente și pregnante ca și cele vizuale ale «colegelor de camer㻓.
