„Icoane pe sticlă din patrimoniul Muzeului de Artă Populară Constanța“, proiect online
Muzeul de Artă Populară Constanța deține, printre valoroase dovezi de cultură materială, o impresionantă colecție de icoane pictate pe sticlă, în celebrele centre de iconari din Transilvania: Nicula, Gherla, Șcheii Brașovului, Mărginimea Sibiului, Maierii Albei Iulia, Făgăraș și Valea Sebeșului.
Cele mai vechi icoane provin de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și au fost pictate la Nicula, așezare considerată a fi leagănul icoanelor pictate pe sticlă, punct de plecare fiind o icoană pe lemn a Maicii Domnului, aflată în bisericuța din sat, care a început să lăcrimeze pe 15 februarie 1694 (sau 1699, după alte surse).
La început, icoanele pe sticlă au fost pictate de către țărani simpli, anonimi, adeseori neștiutori de carte, lucru demonstrat de copierea greșită a inscripțiilor cu caractere chirilice aflate pe șabloane. Mai târziu, odată cu dezvoltarea meșteșugului, au apărut meșteri iconari zugravi de biserici, care au creat compoziții originale asumate prin semnătură, dovedindu-se totodată și cunoscători ai erminiilor, adică a regulilor referitoare la culorilor și a tipicului iconografic. Primele icoane au fost pictate pe sticlă (glajă) produsă în manufacturi specializate, numite glăjării.
Sfinții sau scenele de pe icoane se copiau pe sticlă după un șablon. Contururile erau trasate cu negru de fum, iar culorile se obțineau din pigmenți care se amestecau cu emulsie de tempera, obținută din gălbenuș, ulei de in, fiere de bou sau oțet, pentru fixarea culorilor. Uneori la realizarea picturilor se folosea foița de aur. Ramele, la fel ca și „capacul“ de lemn din spate, care proteja sticla, erau realizate manual.
Pentru a face cunoscute publicului larg valoroasele icoane pe sticlă din expoziția permanentă, etalate la parterul instituției de cultură, în holul central, Muzeul de Artă Populară Constanța și-a propus să prezinte săptămânal câte o mărturie a evlaviei țăranului transilvănean. Proiectul „Icoane pe sticlă din patrimoniul Muzeului de Artă Populară Constanța“ se va desfășura online, pe pagina de Facebook a instituției de cultură, dar și pe site-ul acesteia: www.muzeuetnocta.ro.