„Frumoasa și Bestia”, un spectacol de succes cât o mie de aplauze!
S-a ovaționat mult, s-a aplaudat minute în șir, mii de aplauze în total, la premiera națională a spectacolului „Frumoasa și Bestia“, care a avut loc pe 10 iunie în sala arhiplină a Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“, în coregrafia lui Horațiu Cherecheș care a urmărit emoționat spectacolul în picioare, așezat într-un loc strategic, cu o bună vizibilitate.
Pe parcursul a mai bine de două ore (cu pauză), publicul s-a lăsat sedus de o frumoasă poveste în pași de dans, în acordurile muzicii lui Ceaikovski, alta decât cea din faimoasele sale balete „Lacul lebedelor“, „Frumoasa din pădurea adormită“ și „Spărgătorul de nuci“. Ideea îi aparține coregrafului Horațiu Cherecheș, cel care a semnat și libretul (adaptare după povestea autoarei Gabrielle-Suzanne Barbot de Villeneuve), dar și light design-ul întregului spectacol.
O atmosferă eclatantă și opulentă de bal, o explozie de… aur pretutindeni, ca la curtea lui Ludovic al XIV-lea, Regele Soare, acolo unde a plasat coregraful acțiunea, introduce spectatorul în poveste. Arbitrii eleganței și ai bunele maniere, muzicianul Lully (Mihai Pâslaru) și profesorul de dans Beauchamp (Daia Kashiwaba), personaje de la curtea Regelui Soare, animă balul până ce Vrăjitoare cea Bună (grațioasa Cecilia Ursul) îl provoacă pe Prințul cu suflet rece să învețe să iubească. De aici se pățește pe tărâmul basmului.
Atmosfera de basm este conturată și de costumele și decorurile semnate de scenografa Natalia Kornilova.
În rolurile titulare, publicul i-a admirat pe Irina Ganea Mihaiu, care chiar atunci și-a aniversat ziua de naștere, și Bogdan Bîrsănescu. Dacă Frumoasa a impresionat prin sensibilitatea și delicatețea care îi sunt specifice, la fel ca și interpretul Prințului, Adrian Mihaiu, un prim-solist care confirmă, cu fiecare apariție, pasiunea sa pentru balet, Alexandru Bîrsănescu a fost revelația serii. La primul său mare rol într-un spectacol de balet, el a impresionat publicul prin expresivitatea scenică și execuția mișcărilor.
Japoneza Mizuki Kubota a arătat că un trandafir roșu ca focul poate prinde viață în pași de dans, iar Shigeyuki Kondo și Keito Shimomura, cu mișcările lor uimitoare, în rolul celor doi buni prieteni sprințari și… ștrengari, Gavroche și Brujon (personaje descinse din romanul lui Hugo, „Mizerabilii“) au stârnit aplauze la scenă deschisă.
Se poate spune că „Frumoasa și Bestia“ este o poveste în care se întrepătrund povești, dacă se ține cont de trimiterile la alte momente celebre în pași de dans clasic, precum „Cenușăreasa“ din care par să descindă cele două surori superficiale și năzuroase ale Frumoasei (interpretate de Renata Soares și Iguacel Sanchez) sau „Spărgătorul de nuci“, visul Bellei ducând cu gândul la cel al micuței Marie (Claire) care dansează cu Spărgătorul tranformat în prinț.
La succesul spectacolului au contribuit și Maurice, tatăl Frumoasei (Ryan Brown), Trandafirul (Mizuki Kubota), Lumignon (Yuria Soeta), Violon (Mayu Takahashi), Bibliotecara (Andrada Ion), Brutăreasa (Mayura Takase), Măcelăreasa (Sayaka Tanno), Cârciumăreasa (Saki Goda) și Şeful din port (Mihai Pâslaru).
Spectacol de echipă, rod al unei munci inimaginabile depus de Compania de Balet condusă de Monica Cherecheș, „Frumoasa și Bestia“ este darul pe care Teatrul „Oleg Danovski“ îl face tuturor constănțenilor, dar nu numai. Miile de aplauze de la final au confirmat succesul acestui spectacol.
Pentru ei, pentru iubitorii baletului de la Marea Neagră, care nu au mai putut să-și cumpere un bilet, deși ar fi vrut, s-a programat o a doua reprezentație, pe 15 iunie, care se va da tot cu casa de bilete închisă. Se anunță a fi din nou un balet strălucitor ca la curtea Regelui Soare, marca Horațiu Cherecheș.