„Dragobetele sărută fetele“ sau legenda dragostei la români
Pe 24 februarie, atunci când în calendarul ortodox sunt prăznuite Prima și a Doua Aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul sau Sântion de Primăvară, în calendarul popular este sărbătorit Dragobetele, zeul dragostei la români.
Data comună de celebrare a acestor două sărbători nu este câtuși de puțin întâmplătoare. Se crede chiar că termenul Dragobete provine chiar de la numele sărbătorii creștine, care în limba slavă se numește „Glavo-Obretenia“. Adaptat în limba română sub diverse forme acest nume slav al unei sărbători creștine a devenit „Vobritenia“, „Rogobete“, „Bragobete“ „Bragovete“ până la „Dragobete“. Aceasta este o explicație. O alta, tot pe filieră slavă, ar consta în contopirea a doi termeni vechi: „dragu“ / „drag“ și „bîti“/ „a fi“, de unde a rezultat „Dragubîti“, adică „a fi drag“.
Dragobetele este o sărbătoare a dragostei deoarece ea este asociată cu reînvierea naturii, cu strângerea în stoluri a păsărilor, împerecherea lor și construirea de cuiburi, pentru viitorii pui și cu apariția primelor flori de primăvară, ghioceii și brândușele, pe care tinerii, fete și flăcăi, plecau să le culeagă la pădure și prin crânguri chiar în această zi specială, dacă vremea era frumoasă.
Cap de Primăvară
Tocmai pentru că această zi corespunde cu trezirea la viață a naturii, zilei i se mai spune și Cap de Primăvară, mai ales că această sărbătoare anunță luna Mărțișor. În acest context, trebuie precizat că Dragobetele are date de celebrare diferite în funcție de zonele etnografice. Iar dacă el este sărbătorit pe 24 februarie în Oltenia, Muntenia și Dobrogea, în Moldova și Bucovina el este marcat pe 1 martie.
Iar pentru că pe 1 Martie este sărbătorit un alt personaj din panteonul românesc, Baba Dochia, ar trebui amintit că în unele legende se spune că Dragobete ar fi chiar fiul hainei bătrâne, căsătorit cu fata pe care femeia cea haină o supune la tot felul de probe imposibil de rezolvat fără ajutorul Celui de Sus.
„Logodna păsărilor“
Deoarece în această zi păsările nemigratoare începeau să-și întemeieze „familiile“, ziua mai este numită în popor și „Logodna păsărilor“ sau „Însoțitul păsărilor“.
Ziua de Dragobete avea o semnificație aparte și pentru feciorii și fetele din satul tradițional românesc, dar și pentru tinerii proaspăt căsătoriți, care, pe 24 februarie trebuiau să facă Dragobetele împreună, adică se întâlnească și să glumească, pentru a fi îndrăgostiți tot timpul anului.
Dacă vremea urâtă nu le permitea tinerilor să pornească în căutarea primelor flori ale primăverii, așa cum se obișnuia în satul tradițional, ei se adunau prin case, la rude sau la prieteni.
„Deoarece era o sărbătoare a dragostei, deci a cuplului, ziua se ținea pentru trai bun în familie, iar bărbații aveau grijă să nu se certe cu nevasta și cu nicio altă femeie, pentru a nu le merge rău“, conform specialiștilor Muzeului de Artă Populară din Constanța.
Deoarece Dragobetele era o sărbătoare a iubirii, femeile bătrâne făceau „de dragoste“ pentru cele tinere, iar pentru a fi drăgăstoase și frumoase tot anul fetele și tinerele neveste își făceau rezerve de apă din zăpada netopită până la Dragobete, cu care se spălau la anumite sărbători de peste an.
Dragobetele, tematica lunii la Muzeul de Artă Populară Constanța
„Deși se spunea că de Dragobete nu este bine să lucrezi, pentru a nu a se strica ouăle de sub cloșcă sau pentru a nu mânca lupii animalele, în unele zone ale țării se considera că pe 24 februarie este bine a începe orice lucru, pentru că aducea spor, se scutura și se așeza în casă, «ca să vie binele și averea»“, au mai precizat reprezentanții Muzeului de Artă Populară din Constanța, pe site-ul instituției de cultură, dar și pe pagina de Facebook.
De asemenea, mai trebuie precizat că Muzeul de Artă Populară din Constanța a dedicat luna februarie lui Drogobete prin organizarea unei microexpoziții tematice în care sunt prezentate trei linguri de lemn din Moldova pe ale căror cozi sunt cioplite vechi motive decorative românești care trimit la această sărbătoare.
