„Dobrogea, sub semnul Unirii“
În octombrie 2018, Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada“ a scos o ediție specială a revistei „Datina“, „Dobrogea, sub semnul Unirii“.
Publicația a fost gândită pentru a marca Centenarul Marii Uniri, 140 ani de la revenirea Dobrogei la Țară. 630 de ani de la unirea Dobrogei cu Țara Românească sub sceptrul lui Mircea cel Bătrân.
Un spațiu important i-a fost alocat anului 1878 în calendarul noii provincii. Dintre articole, mai cităm: „Mircea cel Mare unește într-o singură țară pe românii din Dobrogea cu cei din Țara Românească“, „Dobrogea, din nou în corpul României“„Primul prefect al Dobrogei, Remus Opreanu“, „Reinstalarea autorităților românești în Constanța“.
Acest număr al revistei este bogat ilustrat cu imagini din fototeca Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța și aparținând unor cunoscuți colecționari.
„Book Impact – Cartea Dobrogeană“
Revista face parte din expoziția itinerantă „Book Impact – Cartea Dobrogeană“, organizată de Centrul „Teodor T. Burada“. în care se găsesc și 24 de ediții anastatice care au ca notă comună Dobrogea, după cum urmează:
- „Escursiune agricolă în Câmpia Dobrogei“, de Ion Ionescu (Bucuresci, Tiparul Tribunei Române, 1879; Constanța, Editura Next Book, 2019)
- „Informațiuni asupra Dobrogei. Starea ei de astăzi. Resursele şi viitorul ei“, de baronul d’Hogguer (Bucuresci, Editura Librăriei Socec, 1879; Constanța, Editura Next Book, 2019)
- „O călătorie în Dobrogia“, de Teodor T. Burada (Iași, Tipografia Națională Strada Alecsandri, 1880; Constanța, 2014, 2019)
- „Ovidiu în exil. Descriere făcută în urma unei visite la Constanța, antica Tomi“, de Bruto Amante. Tradus din limba italiană de Celia Bruzzesi (București, Stabilimentul Grafic „I. V. Socecu”, 1885; ; Constanța, Editura Next Book, 2018)
- „Simion Licinski, banditul din Dobrogea“, de Zamfir Filoti (extras din ziarul „Românulu“, București, Tipografia „Românulu“, V.C. A. Rosetti, 1889; Constanța, Editura Next Book, 2018)
- „Excursiuni în Dobrogea“, de Ion P. Licherdopol (București, Institutul de Arte Grafice „Carol Gobl”, furnizor al Curții Regale, 1900; Constanța, Editura Next Book, 2018)
- „Contribuțiuni istorice și numele de Dobrogea“, de Virgil Andronescu (Constanța, Tipografia „Ovidiu” H. Vurlis, 1901; Editura Next Book Constanța, 2018)
- „Amintiri din Dobrogea“ , de Al. Malcoci-Petrescu, avocat în Constanța (Constanța, Tipografia „Aurora”, Frații Grigoriu, 1901; Constanța, Editura Next Book, 2018)
- „Un dobrogean de baștină despre Dobrogea“, de Constantin D. Benderly (Tipografia G. A. Lăzăreanu, Bucuresci, 1903, ; Constanța, Editura Next Book, 2018)
- „Constanța pitorească cu împrejurimile ei. Călăuză descriptivă cu ilustrații“, de Ioan Adam (Bucureşti, Editura Minerva, 1908; Constanța, Editura Next Book, 2016)
- „Constanța și Tekirghiolul. Ghid ilustrat pentru vizitatori 1924“, de Th. Ionescu și I.N. Duployen (Constanța, Institutul Grafic „Albania”, 1924; Constanța, Editura Next Book, 2016)
- „Povestea neamului românesc“, de I. Popescu-Băjenaru (București, Editura „Cartea românească” S.A., 1925; ; Constanța, Editura Next Book, 2018)
- „Zile cernite, zile de nădejde. Scrisori din captivitate“, de Const. N. Sarry (Constanța, Institutul de Arte Grafice al ziarului „Dobrogea Jună”, 1927; Constanța, Editura Next Book, 2018)
- „Dobrogea. O țară din povești. Vol I“, de I. Simionescu (București, Editura „Cartea românească”, 1928; Constanța, Editura Next Book, 2015)
- „Cât trebuie să știe oricine despre Dobrogea. Trecutul, prezentul, viitorul“, de Apostol D. Culea (București, Editura Casei Școalelor, 1928; Editura Next Book Constanța, 2019)
- „Antologia Dobrogei, prozatori și poeți, cu prilejul cincantenarului“, întocmită de Al. Lascarov Moldovanu și Apostol D. Culea (București, Editura Casei Școalelor, 1928; Constanța, Editura Next Book, 2018)
- „Cutreerând Dobrogea meridională“, de dr. R. I. Călinescu (București, Editura Adevărul, 1935; Constanța, Editura Next Book, 2019)
- „Școala românească dobrogeană dela înființare până la 1938. Monografie. Istoric, documente, diagrame“, de Vasile Helgiu (Constanța, Institutul de
Arte Grafice „Albania”, septembrie 1938; Constanța, Editura Next Book, 2019) - „Dobrogea românească“, lucrare îngrijită de Elsa și G. Dimitriu-Serea (Editura „Acțiunea românească”, 1940; Editura Next Book Constanța, 2017)
- „România cum era până la 1918. Vol. II. Moldova și Dobrogea“, de Nicolae Iorga (București, Așezământul tipografic „Datina Românească”, Vălenii-de-Munte, Prahova, 1940; Constanța, Editura Next Book, 2018)
- „Studiu monografic asupra comunei Ferdinand I (Caramurat) jud. Constanța“, de Paraschiva Gh. Pușcașu și Gheorghe M. Pușcașu (Constanța, Tipografia „Lucrătorii asociați”, 1942; ; Constanța, Editura Next Book, 2018)
- „Mocanii în Dobrogea“, de D. Șandru (Institutul de Istorie Națională din București, 1946; ; Constanța, Editura Next Book, 2018)
- „Album arheologic. Muzeul Regional al Dobrogei“, de Ioan Micu (Constanța, Tipografia „Lucrătorii asociați“, 1948; Constanța, Editura Next Book, 2017)
- „Dobrogea“, de dr. C. Brătescu, profesor la Universitatea din Cernăuți din colecția„Cunoștințe folositoare din lumea largă”, Seria C. „Din lumea largă. Sub directiva redacțională a d-lui prof, universitar I. Simionescu”, nr. 7 (f.a; Constanța, Editura Next Book, 2017)
- „Valori ale culturii de masă în Dobrogea. Școala Populară de Arte și Meserii Constanța“, de Aurelia Lăpușan, Ștefan Lăpușan (Constanța, Editura Dobrogea, 2009)
- „Dobrogea.Sub semnul Unirii. Centenarul Marii Uniri, 140 ani de la revenirea Dobrogei la țară. 630 de ani de la unirea Dobrogei cu Țara Românească sub sceptrul lui Mircea cel Bătrân“ (ediție specială revista „Datina“, 2018)
- „Satul dobrogean de la Dunăre în oglinda timpului“, de Aurelia Lăpușan (Constanța, Editura Next Book, 2019)
- „Comorile uitate ale Dobrogei“ (Constanța, Editura Next Book, 2020).
Expoziția itinerantă „Book Impact – Cartea Dobrogeană“ a fost deschisă în perioada 27 septembrie-10 octombrie, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman“ Constanța, apoi la Biblioteca Județeană „Panait Cerna“ Tulcea, între 11 și 18 octombrie după care, în perioada 24-31 octombrie a putut fi văzută la Biblioteca Națională a României.