„Decalogul după Hess“, un monolog amețitor într-o interpretare incandescentă
Nicicând, în ultimii ani cel puțin, pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare“ nu s-a jucat un spectacol cu o așa tensiune și ardere interioară precum a fost spectacolul prezentat, pe 26 iunie, în cea de-a șaptea zi a Festivalului Internațional de Teatru „Miturile Cetății“, ediția a III-a, organizat de Teatrul de Stat Constanța.
Și nu pentru că actorii constănțeni nu ar fi talentați, ci pentru că spectacolul, nededicat copiilor, are la bază un monolog tulburător, „Decalogul după Hess“, de Alina Nelega, și a beneficiat de o interpretare pe măsură, incandescentă, oferită de actorul ungur Harsanyi Attila, care a respectat indicațiile regizorale ale lui Tapaszto Erno.
Spectacolul, o coproducţie marca Compania Teatrală Aradi Kamaraszínház (Arad) și Baza Teatrală de la Zsámbék (Ungaria), a arătat cât de mult înseamnă forța cuvântului, propunând un greu exercițiu de imaginație, acela de a-ți închipiui cuvântul transformat în faptă.
Pe scenă cu fundal alb-negru apar o masă cu o farfurie roșie, un scaun simplu, care mai încolo va deveni suport pentru mașina de tocat carne, manevrată frenetic de Hess, un scaun înalt de bar pe care e așezată o oală albă cu apă și un taburet cilindric. O scenografie comună Harsanyi Attila – Tapaszto Erno. În acest cadru, Rudolf Hess, adjunctul lui Adolf Hitler, închis 46 de ani la Spandau (Berlin) își rostește amețitorul său decalog în memorabila zi de 17 august 1987, ziua sinuciderii sale. El, cel care a servit Germania, „centrul Europei, centrul lumii, țara lui Goethe, a lui Beethoven, a lui Heidegger, paradisul universităților, tara niebelungilor, țara lui Hansel și Gretel“.
„Decalogul după Hess“ este o (re)interpretare personală, părtinică a celebrului set de porunci ale Vechiului Testament, relevate de Dumnezeu lui Moise, pe muntele Sinai. Este modul halucinant în care el, Hess, care se consideră „cea mai mare eroare judiciară a secolului, condamnat pe nedrept, închis 47 de ani fără vină“, încearcă să se disculpe, în ultimele clipe, în fața lumii și a propriei sale conștiințe. Este modul în care el își rememorează viața tenebroasă într-o lume marcată de lipsa de afecțiune din partea părinților, o lume, nebună, cinică, fără inocență.
De altfel, în monologul său cinic, alert, torențial și incandescent, în același timp, apar licăriri de afecțiune, care nici nu ies bine la iveală că și sunt înăbușite de discursul celui care, simțindu-se trădat de un Dumnezeu invizibil, despre care Nietzsche spunea că a murit, își justifică acțiunile prin punerea în slujba celui puternic, a fuhrer-lui, deoarece: „El ne spunea ce avem voie să facem și ce nu. El ne cânta cântece noi de leagăn, el ne arata ce-i frumos și ce-i urât, el ne învăța cum să ne iubim patria, cum să ne alegem nevestele, câți copii să facem, ce sa mâncăm, cu ce sa ne îmbracăm. El ne spunea când să ne fie frig, când să ne fie cald, ce cărți să citim și ce cărți să ardem, el dădea legi, pe care le și semna, nu erau anonime, îl vedeai, îl auzeai, te vedea și te auzea, nu puteai face nici o mișcare fără știrea lui. Era peste tot“.
Scurt (mai puțin de o oră), dar foarte intens, spectacolul „Decalogul după Hess“, de Alina Nelega, în regia lui Tapaszto Erno și în interpretarea actorului Harsanyi Attila, vorbește despre tenebrele ființei umane și despre momentele sale de luciditate în apropierea marelui final.
