De vorbă cu regizorul Ștefan Lupu despre bucuria de a lucra cu actorii din Constanța – „Jos pălăria pentru echipa aceasta!“

Este unul dintre talentații actori și regizori ai tinerei generații, având în CV premii importante care-i confirmă talentul. A început ca actor, apoi a devenit treptat, coregraf, regizor și, mai nou, Ștefan Lupu este cadru universitar. 

A studiat actoria la Cluj, la Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universității „Babeș-Bolyai“, a făcut două masterate și un doctorat la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) „I.L.Caragiale“, devenind profesor asociat pe modul Commedia dell’Arte și clovnerie, iar din toamnă  va preda teatrul fizic și creativitatea corporală la UNATC.

În prezent, montează la Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare“ din Constanța „Alice în Țara Oglinzilor“, de Lewis Carroll.

Spectacolul aduce pe aceeași scenă actori din generații diferite: actori angajați ai Teatrului „Căluțul de mare”, unii cu o experiență de peste 20 de ani pe scenă, o actriță de la Teatrul de Stat Constanța, studenți, proaspăt absolvenți, precum…. Alice, adică Denisa Iova și chiar și elevi care visează la o carieră în actorie.

Într-un interviu acordat site-ului culturaconstanta.ro, Ștefan Lupu a vorbit despre actorie, regie, despre sensibilitatea artistului și despre ce înseamnă să fii artist în București plecând de la exemplul personal.

Despre actorii de la Constanța are numai cuvinte de laudă admirându-le înaltul profesionalism care nu lasă loc de vedetisme. Prima etapă a repetițiile s-a desfășurat în luna iunie, într-un ritm solicitant, iar după o pauză necesară pentru recuperare, artiștii revin în sala de repetiții în luna septembrie.

Spectacolul de teatru-dans se anunță a fi unul deosebit, actorii fiind uneori și propriii lor coregrafi. Iar pentru că „au mâini de aur“, vor mânui și păpuși, pentru a reflecta specificul teatrului de copii de la malul mării.

Am profitat de prezența lui Ștefan Lupu la Constanța, într-o seară de la sfârșitul lunii iunie, în pauza unei repetiții, pentru a vorbi despre Constanța culturală, despre „Alice în Țara Oglinzilor”, dar și despre ce înseamnă să fii actor (și regizor, și coregraf) în România.

Reporter: Este prima dată când veniți la Constanța în calitate de regizor. Ați mai fost și cu alte ocazii?

Ștefan Lupu: E prima dată când vin la Constanța și stau mai mult. Am mai trecut prin Constanța, dar mergeam spre Costinești și Vama Veche. Dar e prima dată când vin la Constanța și stau mai mult și e prima oară când vin să lucrez la Constanța. Prefer muntele, dar totuși încerc să mă împrietenesc din ce în ce mai mult cu marea.

Sunt încântat de Constanța. Orașul crește și se dezvoltă. Se pare că a început să respire din nou și să se armonizeze pe plan cultural. Știam că suferă.

Sper, văd pe alocuri, deși e pandemie, vorbesc cu colegii mei de breaslă și aud că se întâmplă lucruri și că vor să fie găsite contexte ca să armonizeze zona culturală. Parcurile și teatrele de vară ar trebui să fie pline, iar teatrele din țară, artiști mari și cunoscuți să vină și să performeze pe litoral.

Reporter: La Constanța montați „Alice în Țara Oglinzilor“. De ce „Oglinzi“ și nu „Minuni“?

Ștefan Lupu: Da, montez „Alice în Țara Oglinzilor“. Toată lumea se aștepta să fie „Alice în Țara Minunilor“. Am în vedere și acest spectacol, dar într-o altă abordare, într-o altă cheie de joc, într-o altă zonă. Am gândit un proiect pentru categoria +15 ani, un spectacol pentru adulți, adică un spectacol cu niște mesaje mai puternice, sociale, mai dure, un fel de manifest, care nu se potrivește la copii. Și pentru că îmi place și „Alice în Țara Minunilor”, dar și Alice în Țara Oglinzilor și am gândit acel proiect referitor la primul titlu, am preferat să-l las deoparte și m-am gândit că al doilea proiect se potrivește foarte bine pentru Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța.

Dar pentru că aici este un teatru pentru copii și tineret, mi-am propus să fie un spectacol la care să vină câți mai mulți adolescenți.

Îmi place foarte mult autorul, Lewis Carroll. A scris foarte bine, îmi place universul lui, care îți dă posibilitatea să te joci foarte mult (și despre asta este vorba și în actorie) și reflectă și specificul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare“. De aceea am ales „Oglinzile“, pentru că nici nu s-au montat prea mult. „Minunile“ se fac peste tot. Când spui Alice, spui Țara Minunilor. Dar în cazul nostru, când spui Alice, spui „oglinzi”. Cred că aceasta este o premieră națională. Există o ecranizare (n.r. –  „Alice Through the Looking Glass”, regia James Bobin, 2016) – în care s-au combinat ambele texte. Și atunci oamenii cred că personajele din „Minuni“ există și în „Oglinzi“. Îi invităm la spectacol să vadă o cu totul altă piesă, chiar dacă până la urmă este același personaj principal, Alice. Într-adevăr este o continuare a „Minunilor“, dar piesa este foarte specială, iar conceptul regizoral cred că este foarte atractiv. Nu spun mai  mult ca să nu stricăm surpriza. Pregătim un spectacol deosebit și îmi permit să spun că va fi un spectacol altfel.

Reporter: Cum lucrați cu actorii de la Constanța?

Ștefan Lupu: Am avut ocazia să fac o distribuție aproape ideală. A fost foarte dificil pentru Teatru să primească foarte mulți colaboratori, mai ales în perioada aceasta, dar a existat înțelegere din partea conducerii teatrului. Mă bucur că astfel am reușit să aleg și eu oamenii în funcție de posibiltățile, timpul și dorința lor de a fi aici. Avem și o elevă de liceu, și o studentă, și o proaspăt absolventă, Denisa Iova, avem și actori profesioniști la început de drum și actori care au 20 de ani în experiență în teatru, iar acest lucru este minunat, pentru că avem și un schimb de experiență și mai degrabă o colaborare între generații.

Am nevoie de oameni capabili, muncitori și talentați.

Dacă în alte părți au fost tot felul de discuții cu oamenii, cu responsabilitatea sau implicarea lor în repetiții, aici, la Constanța, din fericire, deși e vară, e ceva nou și dificil, pentru că i-am scos din zona din confort, oamenii muncesc foarte mult și toată lumea își dorește ca acest spectacol să iasă bine. Iar acest lucru nu face decât să mă oblige să facem împreună un spectacol cât mai solid și mai frumos.

E  minunat pentru un regizor care vine și găsește genul acesta de… familie, o trupă cu oameni care se respectă și își respectă meseria, cu oameni care nu pleacă de la teatru supărați și care nu vin la teatru cu problemele de acasă. E neplăcut altfel, când se creează astfel de situații. Dar aici mă simt respectat și simt că echipa este alături de mine în această „nebunie“ a mea, care nu e simplă deloc.

Reporter: De ce este spuneți că nu este o „nebunie simplă“. Este un spectacol teatru-dans, nu?

Ștefan Lupu: Pentru că le cer foarte multe. Este un spectacol și de teatru, separat de dans, este și un spectacol de dans separat de teatru, e și un spectacol de teatru-dans, dar și de dans în teatru. Fac acest joc de cuvinte pentru a sugera lumea aceasta din oglindă.

Este un spectacol bazat pe lucrarea mea de doctorat, unde am vrut să creez un paradox teatral, care se pare că funcționează. Sigur că nu am inventat eu nici apa caldă, nici dansul, nici mersul într-un picior, dar ceea ce propun eu este o fuziune a artelor și o combinație între mai multe direcții artistice, care aparent sau cel puțin în teorie nu au nicio legătură una cu alta. Cu toate acestea îmbin niște metode, niște direcții care, împreună și cu multă muncă, au un sens și un rezultat. E ceva ce perfecționez de ani de zile, de aprox. 10 ani și dă roade din ce în ce mai multe. E un lucru în formă din zona dansului contemporan, dar și din zona commediei dell’arte și a clovneriei, a combinației dintre ele, și din zona realismului și a monologului interior.

Este o fuziune, iar când actorul are nevoie să joace cinci teme în trei chei diferite, în cinci secunde, este foarte dificil. Este muncă multă în plus. Iar actorii din Constanța, de o lună încoace, sunt și actori, sunt și propriii lor coregrafi, pentru că-i oblig eu să devină coregrafi, chiar pe bucățele scurte.

Am lucrat o lună, dar o lună atât de concentrată încât au făcut cât două. De aceea nu pot să nu-i apreciez și să nu le mulțumesc. Din când în când îi încurajez. Încerc metode prietenești pentru a încerca să păstrez nivelul ridicat, să ridic ștacheta, dacă e nevoie, și să-i trag în universul meu, în lumea aceasta a mea.

De aceea am zis că e dificil, pentru că mie îmi este greu să lucrez patru ore de mișcare pe zi, eu care sunt în formă fizică bună, iar oamenii aceștia au lucrat foarte mult. E minunat! Jos pălăria pentru echipa aceasta. Vreau să le spun că-i iubesc pe toți.

I-am scos un pic din elementul lor, deoarece ei au mâinile de aur, sunt actori mânuitori, au mâini magice. I-am scos din zona aceasta și am eliminat o bună parte din păpușile și marionetele cu care ei sunt obișnuiți, dar nu am eliminat de tot idee de păpușărie, de marionetă, pentru că Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare“ Constanța este totuși un teatru de profil și m-am simțit obligat moral, deoarece din partea conducerii am libertate totală. Le-am propus universul meu, care am mai spus, e un pic ciudățel în teorie, dar pus în practică funcționează foarte bine. Și eu sunt bine intenționat, iar ei au început să devină din ce în ce mai buni.

Reporter: Ați mai montat spectacole pentru copii?

Ștefan Lupu: Da, prima experiență pe care am avut-o a fost în calitate de coregraf la Teatrul „Ion Creangă“ din București, cu Gelu Colgeac, profesorul meu și directorul Teatrului Mic, teatru la care sunt angajat. Am fost acolo în calitate de regizor secund, asistent regie și coregraf. Și am învățat foarte multe lucruri. Am lucrat apoi la Teatrul Excelsior, unde am făcut un spectacol pentru copii și adolescenți, „Tom Sawyer“, unde m-am ocupat mai mult de partea de mișcare și de coregrafie. Ulterior am făcut un spectacol pentru toate vârstele, „Apa vie“, la Teatrul Mic, pe care l-am gândit inițial pentru oameni mari și pentru seară, dar a fost un context în care mi-am dat seama, împreună cu echipa și conducerea teatrului, că ar fi bine să fie jucat și pentru copii, și pentru adulți și l-am gândit în felul acesta. S-a jucat și dimineața și seara și a prins și la cei mici, dar și la cei mari. Ulterior am fost invitat și la Galați, la Teatrul „Gulliver“, unde am montat „Pasărea Măiastră“ și am propus același lucru: să se joace pentru toate vârstele.

Reporter: E o provocare să montezi pentru cei mici?

 Ștefan Lupu: Nu e simplu să gândești un spectacol care să placă și copiilor de 10 ani, și adolescenților. Deja devine o diferență mare de percepție, de mentalitate. Tinerii de 25-30 ani sunt deja pretențioși, deoarece văd multe filme în mediul online. Dacă vezi un film cu efecte foarte puternice din zilele noastre, nu te mai încântă teatrul. Ce poți să dai peste un film care costă cinci milioane de dolari și care se face la Hollywood cu cele mai bune efecte. De aceea trebuie să le oferim ceva bun și de calitate. Iar pentru spectacolele la care copiii vin cu părinții și cu bunicii, trebuie să gândim ceva care nu este nici prea abstract, dar nici prea modern, care să aibă ceva clasic, dar și emoție, să fie comic, să aibă ritm. Toate aceste aspecte eu le am în vedere ca regizor și le facem împreună. Greul cade pe trupă și dacă este o trupă ca cea de la Constanța… mă mut la Constanța (râde).

Reporter: Care este echipa cu care lucrați la proiectul „Alice în Țara Oglinzilor“?

Ștefan Lupu: Lucrez cu niște oameni foarte talentați, premiați, profesioniști desăvârșiți. Sunt foarte norocos că și-au făcut timp să lucreze cu mine, că sunt foarte buni și, deci, foarte ocupați. Anda Pop, scenograf, se ocupă de decor și costum, Andrei Cozlac se ocupă de proiecții, este și el foarte implicat și creativ. Mihai Dobre, aș spune că se ocupă de creativitatea muzicală, de un mix muzical, pentru că nu face întreaga creația compozițională muzicală. Ilustrația muzicală este făcută de mine, dar mă ajută Mihai să fac ceva mai mult decât o piesă muzicală, să mergem pe un univers muzical mult mai creativ, pentru că întreaga poveste ne cere asta, iar Mihai Dobre este component al trupei Șuie Paparude, un om și un artist foarte fain.  

Îmi place mult că am descoperit „umilința“ actorilor din Constanța. Umilința  este o armă extraordinară de puternică în teatru, care, din păcate, se pierde. Dar actorii de aici, de la Constanța, sunt oameni faini, umili, care-și iubesc meseria. Și nu pot să nu-i laud și să nu mă ocup de ei. 

Reporter:Vorbiți despre umilință ca despre opusul aroganței. 

Ștefan Lupu:  Da, pentru că eu sunt de 12 ani în București și trebuie să mărturisesc că am dat de persoane arogante și am dat de niște contexte în care m-am simțit foarte prost, pentru că m-au făcut oamenii să mă simt prost uneori. M-am simțit prost pentru că oamenii nu au avut timp să-mi dea trei secunde de atenție. Pentru că se face totul pe repede-nainte, pentru că industria televiziunii, a filmului, a reclamelor este așa. Am trecut prin toate contextele astea.

Filmez în continuare, joc în continuare, dar am ajuns într-un punct în care îmi aleg eu proiectele. Și e bine așa, pentru că am fost în niște situații foarte dramatice, care m-au destabilizat poate pentru o zi-două sau trei săptămâni. Și nu mi-a venit să cred ce mi s-a întâmplat. Și nu mi-a venit să cred că există așa ceva, și nu mi-a venit să cred că în ziua de azi există oameni care nu mai dau doi lei pe un actor sau pe artiști.

Și poate că ar trebui să avem grijă de actorii noștri, pentru că sunt puțini și sunt niște ființe delicate. Iar Teatrul pentru Copii și Tineret de la Constanța sunt convinsă că bucură și împlinește sufletul copiilor de atâți ani la rând. Sunt ani și ani. Iar acest lucru se trece cu vederea. Dar câtă bucurie poate să fie în sufletul unui actor care asta face toată viața: bucură publicul, bucură oamenii și, în special, bucură copiii! Pentru că relația directă dintre om, actor și copil-spectator este minunată: trebuie să-i creștem ca viitor public al teatrului și să avem și grijă de suflețelele lor.

Reporter: Regie sau actorie? Ce vă place să faceți mai mult?

Ștefan Lupu: În ultima perioadă am regizat mai mult. Sunt actor la bază, îmi doresc să joc. Dar pentru că, din fericire, am posibilitatea, de cele mai multe ori, să aleg, o să aleg contextele cele mai favorabile. Un context favorabil, din punctul meu de vedere, trebuie să mă împlinească sufletește.

Încerc să nu aleg financiar de fiecare dată, pentru că au fost momente în care a trebuit să aleg financiar, pentru că poate nu aveam ce să mănânc. Pentru că și asta este o situație dramatică apropo de artiștii care nu au job-uri, care sunt parte din mediul artiști independent. Și e dezamăgitor. Pentru că un artist care știe să facă ceva, care chiar are talent și poate chiar are șanse să devină cineva în timp, este uneori măturat de sistem. Dacă vine un rol bun pe actorie, e un context bun și sunt oameni cu care merită să lucrez, un regizor bun, o distribuție bună, probabil nu aș renunța. Dar în ultima perioadă m-am îndreptat mai mult spre regie.

În distribuția spectacolului „Alice în Țara Oglinzilor“, în regia lui Ștefan Lupu, publicul îi va întâlni pe: Denisa Iova, Arina Cojocaru, Florina Stănculeț, Claudia Brădescu, Daniela Vlad, Grațian Prisacariu, Andrei Stroescu, Rovena Paraschivoi, Ion Ciolan, Daniel Minciună, Alexandra Armașu și Amalia Rusescu.

Asistent de coregrafie este Geta Răvdan-Huncanu.