Dacă vă e dor de Vasile Cojocaru… O întâlnire de suflet, pe 20 ianuarie, la Teatrul de Stat Constanța
A vorbi la timpul trecut despre Vasile Cojocaru, în ziua în care ar fi trebuit să împlinească 70 de ani (17 ianuarie), chiar și la zece ani de când a plecat grăbit Dincolo, este dureros. E greu, pentru că e de neînlocuit un astfel de Om, un astfel de pedagog iubit, care avea atât de multe de oferit, un astfel de actor, care a rămas în amintiri și în cronicile teatrale ca un profesionist de înaltă clasă.
Vasile „Ică“ Cojocaru s-a stins într-o zi friguroasă de iarnă, cu troiene. Se întâmpla pe 20 ianuarie 2010, în dimineața când venise la Casa de Cultură a Sindicatelor pentru a repeta cu studenții.
Pentru cei care nu și-au ostoit dorul de Vasile Cojocaru, Teatrul de Stat Constanța organizează, la un deceniu de când marele actor a părasit această lume, o întâlnire de suflet. Un eveniment artistic in memoriam Vasile Cojocaru la care sunt invitați să participe luni, 20 ianuarie, de la ora 19.00, colegii, foștii studenți, prietenii, familia, spectatorii. Cei care mai sunt, pentru că sigur de la această întâlnire nu ar fi vrut să lipsească Valentin Sgarcea, născut și el într-o zi de Gerar (3 ianuarie 1951-6 mai 2019) cel care „respira“ teatru, cel care vorbea despre Ică cu admirație nemărginită. Intrarea la eveniment este liberă.
„Actor, poet, profesor de actorie, Vasile Cojocaru, Ică, pentru prieteni, a marcat în multe și frumoase feluri viața culturală a orașului în care s-a născut și viețile constănțenilor care l-au întâlnit. Vasile Cojocaru a debutat la Constanța, în 31 octombrie 1974, odată cu regizorul Silviu Purcărete. A fost un actor splendid, cu un talent copleșitor, cu o voce excepțională, gravă și pătrunzătoare.
A realizat peste 50 de roluri pe scena teatrului, a scris scenarii de teatru antic, cuplete de musical, a jucat în filme, a publicat mai multe volume de poezie, consacrându-se ca o mare personalitate culturală a orașului pe care l-a iubit. A lăsat în urmă amintiri frumoase și regrete sfâșietoare“, a transmis Teatrul de Stat Constanța.
O schiță de portret
Reprezentanții instituției de cultură au transmis ca mărturie a unui actor exemplar, un portret pe care regretata Georgeta Mărtoiu, secretar literar al teatrului constănțean, i l-a făcut și l-a publicat în 2001 în volumul „Thalia ex Ponto“, scris alături de Anaid Tavitian:
„Toate rolurile jucate de Vasile îl atestă ca pe un actor cu mare personalitate, cu gândire înaltă şi cu inteligenţă de sub al cărei control nu scapă nimic. O stare imprecisă şi neliniştitoare de tristeţe, zădărnicie, aspiraţie spre imposibil sau spre nicăieri, venind toate de dincolo de cuvintele textului, învăluie eroii săi dramatici, apropiindu-i de sufletul spectatorului şi fixându-i definitiv acolo, mai bine decât ar face-o vorbele. Mă gândesc la Val Xavier («Omul în piele de şarpe»), la Abel, fiul cel bun din faimosul spectacol «Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă», la Leonard Brazil («Cum se numeau cei patru Beatles? »), la Boiangiu («Trăsura la scară») sau la El («Nu sunt Turnul Eiffel»), rol în care a fructificat şi nebănuite calităţi muzicale. Dar mă gândesc în special la rolurile din dramaturgia antică: Oreste («Legendele Atrizilor»), din nou Oreste («Andromaca»), Odiseu («Hecuba») şi mai ales la strălucitorul său Oedip, căruia actorul i-a conferit umanitate vie şi caldă, indicibilă sfâşiere şi reţinută tristeţe, într-un cuvânt, măreţie tragică, dar omenească.
A realizat, în 25 de ani, aproximativ cincizeci de personaje, foarte multe de dimensiuni copleşitoare, însă socotesc că e departe de a fi dat la iveală tot ceea ce poate. Cred că rolurile mari încă îl aşteaptă – poate Richard, poate Faust. Poate că ele îi vor încununa o viaţă ca o flacără pusă în slujba teatrului.
Vasile Cojocaru este un foarte înzestrat om al condeiului, cunoscător al marii literaturi şi al subtilităţilor limbii. A creat scenariile marilor spectacole de teatru antic «Oedip» şi «Troia», folosind nu doar dramatugia, ci şi literatura epică a acelei perioade. A scris cupletele pentru musicalul «Regele cerb». Cu candoare şi umor, a investigat universul copilăriei, publicând un minunat volum de versuri, «Expediţii în miniatură» (Ed. Ion Creangă, 1980), cu lirism şi melancolie cenzurată, pe acela al iubirii, «Imperfectele melancolii» (Ed. Albatros, 1983). A creat textul spectacolului de versuri şi muzică «Lecţie de dragoste la prima vedere», pe care l-a jucat şi cântat împreună cu Liviu Manolache“.