„Constanţa – primii paşi ai administraţiei româneşti“, expoziţie cu documente orginale, la sediul Arhivelor tomitane

Serviciul Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale nu este doar un depozitar de documente și de cunoaștere. Nu este locul în care cercetătorii vin să se aplece asupra dosarelor care poartă pe ele colbul timpului și nici locul în care cei interesați vin să caute documente necesare pentru rezolvarea unor probleme particulare, de familie. Este un spațiu viu, care iese în lume și promovează documente vechi, prin expoziții despre istoria Dobrogei, în general, și a Constanței, în particular.

arhive constanta

O astfel de expoziție, cu titlul „Constanţa – primii paşi ai administraţiei româneşti“, a fost deschisă pe 22 noiembrie, în contextul aniversării celor 141 de ani de la unirea Dobrogei cu țara.

Primul sigiliu al Constanței, ştampilele Primăriei şi Prefecturii

Sunt expuse, în original, documente privind organizarea administrativă: primul proces-verbal de constituire a Consiliului Comunal al oraşului Kiustenge, Regulament pentru administraţiunea interioară, stabilirea bugetului. Acestora li se adaugă documente privind organizarea sistemului sanitar, amenajarea străzilor, salubrizarea, măsurile antiincendiu, apărare, dar şi primele preocupări ale autorităţilor pentru învăţământul constănţean. Un element aparte în cadrul expoziţiei îl reprezintă primul sigiliu al oraşului, precum şi ştampilele Primăriei şi Prefecturii. La realizarea expoziţiei au contribuit mai mulţi membri ai colectivului SJAN Constanţa, un rol important în identificarea şi organizarea documentelor avându-l consilierul superior, Gina Ghiaţă“, a precizat șeful SJCAN, dr. Nicoleta Paraschiv.

Expus este și un document cu semnătura primului prefect al Constanței după instalarea administrației românești, Remus Opreanu.

rhive sigiliul constantei semantura prefect remus opreanu

Cei care doresc să vadă expoziția „Constanţa – primii paşi ai administraţiei româneşti“ sunt așteptați la sediul SJCAN (str. Ştefan cel Mare nr. 121) în timpul programului de lucru cu publicul, până la sfârșitul lunii decembrie. Vizitarea acestei expoziții constituie o oportunitate, deoarece numai la sediul Arhivelor se pot expune documente originale. SCJAN este deschis publicului luni, marți și miercuri, între orele 09.00-14.00, joi, în intervalul orar 10.00-18.00 și vineri, de la 09.00 la 12.00.

„Arhivele şi comunităţile locale“

Vernisajul expoziției a fost precedat de o masă rotundă cu tema: „Arhivele şi comunităţile locale“, la care au participat reprezentanţi ai unor instituţii de cultură din judeţul Constanţa, dar şi „istorici şi cercetători care trec constant pragul sălii de studiu a instituţiei“, după cum au precizat organizatorii.

arhive constanta masa rotunda

La dezbateri au luat parte şeful SJAN Constanţa, Nicoleta Paraschiv, directorul filialei Constanța a Muzeului Militar Naţional „Ferdinand I“, Costin Scurtu, muzeograful Lavinia Dumitraşcu de la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, bibliografii Anca-Angela Dobre şi Luminiţa Stelian de la Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman“. Acestora li s-a alăturat arhitectul Radu Cornescu, profesorul de istorie Raul-Răzvan Ivan, precum și arhiviştii Constantin Cheramidoglu, Anemaria Marina-Czernak, Gina Ghiaţă şi Diana Socaci.

arhive constanta documente

 

Au fost aduse în discuţie teme precum: arhivele şi istoria comunităților locale, pornind de la ideea că o bună cunoaștere a istoriei contribuie la întărirea identității locale, interesul comunităţilor locale pentru cunoaşterea istoriei, activităţile întreprinse de instituţiile participante în rândul comunităţilor locale, cercetarea documentelor prin intermediul sălii de studiu a Arhivelor constănţene, dar şi principalele teme de cercetare care prezintă interes în rândul reprezentanţilor comunităţilor locale“, a precizat șeful SJCAN, dr. Nicoleta Paraschiv.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *