Conf. univ. dr. Constanța Călinescu, la ceas aniversar

Face parte din stirpea nobilă și distinsă a cărturarilor pentru care faptele importante de cultură se fac într-o taină sinonimă cu modestia, pentru ca realizările sale, dintre cele mai importante, să vorbească apoi de la sine. Aceasta este „metoda de lucru“ a Constanței Călinescu, unul dintre marii și harnicii cercetători ai orașului al cărui nume îl poartă, autoare de dicționare, monografii și alte fapte de cultură esențiale pentru înțelegerea devenirii culturale spirituale și culturale a tărâmului dintre Dunăre și Mare.

Pe 9 februarie, Constanța Călinescu își sărbătorește ziua de naștere. A văzut lumina zilei în Banat, în Moldova Veche, din județul Caraș-Severin, o comună situată pe malul Dunării, iar studiile primare, generale și liceale le-a făcute la Drobeta-Turnu Severin, pentru ca apoi să și le desăvârșească la București, unde a terminat un institut de biblioteconomie și Facultatea de Limbă şi Literatură Română. Apoi, de parcă numele ales la botez i-a fost predestinat, a devenit constănțeancă atașându-se de spațiul dintre Dunăre și Mare.

A fost pe rând bibliograf, documentarist, profesor expert cadru didactic universitar. Este unul dintre monografii valoroși ai Constanța: de presă (pentru studiile a două periodice importante: „Arhiva Dobrogei“ și „Analele Dobrogei“), de instituție (două ediții monografice despre Universitatea „Ovidius“), de localitate (monografia comunei Mircea Vodă).

Nu-i place să vorbească despre sine, deoarece munca sa de o viață, cărțile sale îi sunt carte de vizită.

Constanței Călinescu i se datorează „Dicționarul de personalități dobrogene“, care a ajuns la al patrulea volum, amplu proiect editorial inițiat în 2004 sub auspiciile Bibliotecii Județene Constanța „Ioan N. Roman“. De altfel, Constanța Călinescu a scris pentru prima dată, în volumul „Reprezentanţi ai Dobrogei în ştiinţa şi cultura românească“, despre ilustrul jurist, scriitor, jurnalist, om de cultură și edil al Constanţei, al cărui nume îl poartă cea mai importantă bibliotecă din Dobrogea.

constanta calinescu

Acestea sunt doar câteva dintre faptele culturale ale Constanței Călinescu. Pe lângă lucrarea „de debut“, „Reprezentanţi ai Dobrogei în ştiinţa şi cultura românească“ (1969), şi-a mai pus semnătura ca unic autor, coautor sau coordonator pe volumele: „Reviste dobrogene: Analele Dobrogei, Arhiva Dobrogei“ (coautor Ion Faiter, 1971), „Cântece la Marea Neagră: antologie de folclor cu anexă bibliografică“ (1977), „Dimensiunile unor vocaţii“ (coautor Ion Faiter, 1979), „Popas în dimineţi albastre: pagini despre oraşe, munţi şi edificii din patria noastră“ (coautor Ion Faiter, 1985), „Portrete universitare. In memoriam“ (coautor Gheorghe Dumitraşcu, 2004), „Universitatea Ovidius Constanţa: 45. Studiu monografic“ (coautor Ioan Popişteanu, 2006), „Memoria cuvintelor“ (2007), „Universitatea Ovidius Constanţa: 50. Studiu monografic“ (coautor Ioan Popişteanu, 2011), „Mircea Vodă, comună dobrogeană. Monografie“.

Lucrează în prezent la următoarele volumele ale „Dicționarului de personalități dobrogene“ a cărui apariție o coordonează și din care au apărut primele patru tomuri: „Dicţionar de personalităţi dobrogene. Volumul I. Matematică, fizică, chimie, biologie, botanică, zoologie, medicină, tehnică, etnografie, ştiinţe economice, lingvistică, istorie, geografie, geologie, meteorologie“ (2004), „Dicționar de personalităţi dobrogene. Volumul 2. Politică, administraţie publică, armată, justiţie“ (coord., 2005), „Dicționar de personalităţi dobrogene. Volumul 3. Filozofie, Psihologie, Pedagogie, Logică, Sociologie, Teologie“ (2008) și „Dicționar de personalități dobrogene. Volumul IV. Artă teatrală și cinematografică, bibliologie, jurnalism, literatură, muzică“ (2019).

constanta calinescu anaid tavitian

Unul dintre fidelii săi colaboratori, teatrologul Anaid Tavitian, îi urează pe această cale „La mulți ani!“: „Pentru mine, doamna Constanța Călinescu este un model, un izvor de inspirație, de optimism și echilibru. Mă simt onorată că m-a ales să fiu parte a colegiului redacțional al Dicționarului de personalități dobrogene“.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *