Ceramica de Horezu, promovată la Muzeul de Artă Populară Constanța
Descinde din două familie celebre de olari din faimosul centru de ceramică din județul Vâlcea, Horezu. Dar deși poartă numele familiei Bîscu, după tată, meșteșugul olăritului l-a deprins de la bunicul său matern, Gheorghe Iorga. De la el a învățat Ionuț Bîscu să lucreze la roata olarului și să dea formă „gogoloțului“ de lut.
La târgurile meșterilor populari organizate de Muzeul de Artă Populară Constanța vine de când era copil, de când avea vreo 12 ani. Acum are 28 de ani.
„Am moștenit acest meșteșug de la bunicul meu, Gheorghe Iorga. Am crescut alături de bunicii mei în atelier. Meseria aceasta nu am învățat-o, am furat-o, pentru că acest meșteșug «fur㻓, spune Ionuț Bîscu, mândru că reprezintă ceramica de Horezu, singura din România care face parte din patrimoniul imaterial UNESCO.
Acum locuiește la Sibiu, unde și-a deschis de curând și un atelier de olărit, iar la Horezu ajunge ori de câte ori timpul îi permite.
Ajutor de nădejde îi este soția sa, Ramona, care decorează obiectele de lut, învățând meșteșugul de la bunica și mama lui Ionuț. În tânăra familie Bîscu există și un prichindel, Sebastian, de numai trei ani, căruia îi place să se joace la roată, având astfel toate datele pentru a duce mai departe meșteșugul moștenit de la părinți, bunici și străbuni.
Familia lui Ionuț Bîscu este prezentă în aceste zile la Constanța, unde participă la Muzeul de Artă Populară, la manifestarea „Meșteșuguri tradiționale. Olăritul“, organizată în perioada 16-18 iunie.
Pe Ionuț Bîscu îl puteți vedea lucrând la roata olarului și în această duminică, la Muzeul de Artă Populară Constanța, între orele 10.00-20.00. Alături de el se mai află un meșter, Cristian Munteanu, care promovează ceramica de la Tansa, județul Iași. Amândoi fac demonstrații la roata olarului, pentru cei interesați să afle tainele acestui meșteșug milenar.
Ceramica renăscută de la Tansa, promovată la Constanța de meșterul Cristian Munteanu