Botezul Domnului, surprins în icoanele pe sticlă de la Muzeul de Artă Populară Constanța

Tema Botezului Domnului, unul dintre marile evenimente ale creștinătății, numit și Boboteaza, Epifania sau Dumnezeiasca Arătare, ocupă un loc important în icoanele țărănești pe sticlă. În expoziția permanentă a Muzeului de Artă Populară Constanța, Boboteaza este surprinsă în două icoane, realizate în vestitele centre de iconari transilvănene de la Nicula și Șcheii Brașovului.

„Botezul Domnului“ de la Nicula este una dintre cele mai voloroase icoane aflate în expoziția Muzeului de Artă Populară Constanța fiind realizată în secolul al XVIII-lea, pe glajă, sticlă realizată manual. Este pictată într-o manieră stângace, în culori terne, excepție făcând cerul redat în albastru de cobalt. Icoana îl înfățișează pe Iisus Hristos, într-o atitudine smerită, cu mâinile încrucișate pe piept, în momentul în care este botezat de Înaintemergătorul Său, marele prooroc Ioan. Într-o atitudine smerită este înfățișat un înger al Domnnului care ține în ambele mâini un ștergar, în timp ce Domnul pare să iasă din apele Iordanului.

icoana pe sticla nicula botezul domnului muzeul de arta populara constanta

Dintre nori apare Sfântul Duh, sub formă de porumbel, după cum spune și în Troparul Bobotezei: „În Iordan botezandu-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat; că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, și Duhul în chip de porumbel a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, slavă Ţie“.

icoana pe sticla scheii brasovului botezul domnului muzeul de arta populara constanta

Acest moment al Botezului Domnului este redat și în icoana realizată la Șcheii Brașovului, în secolul al XIX-lea. Compoziția acestei icoane nu se deosebește prea mult de cea a icoanei realizată la Nicula, fiind redați și aici Iisus Hristos, Sfântul Duh, sub formă de porumbel, care revarsă harul Său asupra Celui Botezat, sub forma unei raze, Ioan Botezătorul și îngerul. Ceea ce diferă este dimensiunea icoanei, mai mare, și exuberanța cromatică (roșu, galben, verde, albastru), accentuată prin foița de aur.

Mai jos găsiți câteva obiceiuri din satul tradițional legate de Bobotează (6 ianuarie) și Soborul Sfântului Prooroc Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului (7 ianuarie), așa cum sunt ele prezentate pe site-ul și pe pagina de Facebook a Muzeului de Artă Populară Constanța.

„În Ajunul Bobotezei, creștinii trebuie să țină post, deoarece această zi anunță nașterea spirituală a lui Iisus și sfințirea apelor, iar cei care se vor învrednici prin curățenie trupească și sufletească, vor avea parte de sănătate și împlinire tot anul. În satul tradițional, cu excepția copiilor, fiecare membru al familiei postea: fetele, pentru a avea parte de bărbați buni, gospodinele, pentru ca roadele și animalele să le fie protejate, bărbații, pentru a avea spor în toate muncile. Bătrânii țineau post negru pentru iertarea păcatelor și sfârșit creștinesc.

Se spune că în noaptea de Bobotează cerurile se deschid, iar cel care stă și priveghează și vede această minune poate cere orice de la Dumnezeu și dorința îi va fi îndeplinită.

Aflarea ursitului

Fetele de măritat care doreau să-și afle ursitul încercau să ia, fără a fi observate, un fir de busuioc din găletușa preotului care venea în Ajun cu Boboteaza, pentru a stropi casele credincioșilor cu agheasmă. Firul de busuioc era apoi pus sub pernă, pentru ca fata să-și poată visa noaptea ursitul.

În ajun sau chiar în ziua de Bobotează, grupuri de băieți mergeau înainte sau după preot, făcând urări de sănătate, cutreierând gospodăriile și stropind cu apă sfințită toate animalele din ogradă. În Transilvania, acest obicei se numește Chiareleisa (Chiralexa sau Țuraleisa), de la expresia grecească «Kyrie Eleison», care se traduce prin «Doamne miluiește!».

Se crede că de Bobotează, când preotul strigă «Chiraleisa!», fug toate răutățile: boli, fiare, lupi, strigoi, draci, iar anul va fi curat până la Sfântul Andrei. Atunci aceste răutăți ies iar până la Crăciun, când băieții le alungă cu colindele și uratul, și până la Anul Nou, când sunt ținute departe cu pocnete de bice.

O altă tradiție de Bobotează se numește «Încuratul cailor», caii fiind lăsați liberi sau fiind încălecați de flăcăii care ies de la biserică, de la slujbă.

«Nănașul lui Dumnezeu», protectorul pruncilor, al agricultorilor și al crescătorilor de vite

A doua zi după Bobotează îi este închinată Sfântului Prooroc Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului. Este o zi de mare bucurie, iar despre cei care nu se veselesc acum se crede că vor fi triști tot anul.

În unele zone ale țării, există obiceiul ca încă din ajunul Sfântului Ion, cetele de colindători sau grupurile de gospodari să meargă să-i colinde pe cei care poartă numele Ion.

Sfântul Ioan Botezătorul, «nănașul lui Dumnezeu», este, în credința populară, întemeitorul posturilor. De asemenea, el este ocrotitorul roadelor pământului, protectorul agricultorilor și al crescătorilor de vite, dar și al pruncilor.

Iordănitul femeilor

Se spune că de Sfântul Ioan, femeia este la fel de mare ca și bărbatul, ba chiar se crede mai puternică decât el, deoarece ea dă naștere copiilor. De aceea, de Sfântul Ioan nevestele puteau să facă orice, chiar și să își lase bărbații nemâncați fără ca aceștia să se supere pe ele.

În virtutea acestei credințe, în unele zone ale țării, inclusiv în Dobrogea, în noaptea dintre Bobotează și Sfântul Ioan se practica obiceiul «Iordănitul femeilor», numit și «Tontoroiul femeilor» sau «Ziua femeilor».

Tinerele neveste se adunau acasă la una dintre femeile căsătorite mai demult, aduceau mâncare și băutură și petreceau până târziu, iar dimineața ieșeau pe uliță și luau pe sus pe bărbații ieșiți întâmplător în cale, pentru a-i duce la râu sau la o apă, sub amenințarea de a-i arunca acolo, dacă nu se «răscumpărau».

În unele sate, tinerele neveste erau duse la râu și udate cu apă.

Obiceiul Iordănitului era practicat și de bărbați, dar sub altă formă: iordănitorii mergeau încă din seara de ajun la preotul satului pentru a lua o căldărușă de agheasmă, iar de Sfântul Ioan „iordăneau” oamenii care ieșeau de la biserică. Îi luau pe brațe, îi ridicau sus de trei ori, apoi un membru al cetei îi stropea cu agheasmă. De obicei, iordănitorii erau răsplătiți cu bani. În zona Sibiului, un obicei asemănător este «Muiatul Ionilor».“

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *